Vineri 19 Aprilie 2024, Actualizat acum 109 zile 12:00 am

 

Fostul procuror Radu Moisescu, din nou în faţa judecătorilor

 

După o pauză de câteva luni, datorată vacanţei judecătoreşti, unul dintre cele mai mediatizate dosare de corupţie de la Iaşi se reia la Curtea Supremă. Magistraţii îl aşteaptă marţi  pe procurorul suspendat Radu Moisescu în dosarul în care este acuzat de fapte de corupţie. Alături de Moisescu este judecat şi Alexandru Bernic. Procesul are loc la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, pentru o faptă ce s-ar fi petrecut pe 10 februarie 2010.

Cei doi au fost trimişi în judecată în august 2011, dosarul ajungând iniţial pe rolul Curţii de Apel Suceava, fiind apoi strămutat la Curtea Supremă.

Potrivit procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Radu Moisescu şi Alexandru Bernic ar fi primit 1.000 de euro de la un bărbat, căruia i-ar fi promis că vor interveni pentru a-i fi ridicată măsura indisponibilizării dispuse de Poliţia de Frontieră asupra unui BMW. Radu Moisescu este acuzat de trafic de influenţă.

http://iasinews.ro/wp-content/upload

Lăsați un comentariu

*