Joi 25 Aprilie 2024, Actualizat 12:00 am

 

Parlamentari ieșeni nemulțumiți de atitudinea ministrului Sănătății

Nemulțumiți de faptul că ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, nu a venit cu soluții concrete la probleme reale din sistemul public de sănătate din zona Iașului, deputații Petru Movilă și Camelia Bogdănici i-au adresat o scrisoare deschisă.

Iată aici epistola.

„Prezenţa Ministrului Sănătăţii la Iaşi arată clar că Eugen Nicolăescu are pe lista de priorităţi întâlnirile cu subordonaţii săi şi nu identificarea soluţiilor pentru problemele stringente ale sistemului medical românesc. Deşi Domnul Nicolăescu susţine sus şi tare că Parlamentul şi Comisia pentru Sănătate şi Familie din cadrul Camerei Deputaţilor sunt cei mai buni parteneri de dialog, niciun membru de la Iaşi al acestei comisii nu a primit din partea Ministerului Sănătăţii o invitaţie la dezbaterea de astăzi.

Ministrul nu comunică, nu colaborează şi încearcă să se ascundă în spatele subordonaţilor săi, care nu au curajul să ridice întrebările care-şi aşteaptă răspuns de când acesta şi-a preluat portofoliul de ministru. Nu s-a întâmplat nimic important în acest sistem de mai bine de un an.Astăzi, în primul rând, trebuiau discutate problemele Iaşului şi ale Regiunii de Nord-Est precum şi necesitatea unei noi legi care să reglementeze sistemul de sănătate din România.

În ceea ce priveşte Iaşul, temele care trebuiau puse în discuţie sunt destul de multe: situaţia Spitalului de Psihiatrie Socola, faptul că Maternitatea Cuza Voda nu are bani pentru finanţarea Programului MATROM, clarificarea situaţiei din punct de vedere juridic a Maternităţii Elena Doamna, lipsa de fonduri pentru finanţarea lucrărilor la Spitalul Spiridon în urma comasării acestuia cu Spitalul de Urgenţă Sf. Ioan şi bineînţeles, situaţia, absolut neclară, a Spitalului Regional de Urgenţă.

Acestea sunt doar câteva dintre cele mai importante aspecte, însă lista celor care puteau fi rezolvate sau cel puţin discutate este extrem de lungă şi care trenează de la instalarea sa în fotoliul de ministru.

Domnule ministru, nu veţi putea fugi de noi la nesfârşit. Singura soluţie pe care noi o avem, ca şi parlamentari, este să vă invităm la Comisia de Sănătate din cadrul Camerei Deputaţilor. Însă, chiar şi aşa, nu aţi venit decât o singură dată, deşi în calitatea Dumneavoastră de membru în Parlamentul României ar trebui să ştiţi foarte bine ce înseamnă activitatea de parlamentar”

http://iasinews.ro/wp-content/upload

Lăsați un comentariu

*