Sâmbătă 17 Noiembrie 2018, Actualizat acum 320 zile 12:00 am

 

„Impactul inovaţiilor auto în dezvoltarea transporturilor”, eveniment care va avea loc la Iaşi

Asociaţia Română pentru Transporturi Rutiere Internaţionale (ARTRI) organizează un eveniment special, intitulat „Impactul inovaţiilor auto în dezvoltarea transporturilor”, care va avea loc la Iaşi, pe 25 iunie, între orele 10.00 şi 14.00, în Sala Regală a hotelului „La Castel”.

Evenimentul urmăreşte în principal stimularea parteneriatelor necesare dezvoltării durabile a industriei transporturilor. De aceste parteneriate au nevoie la ora actuală atât transportatorii de mărfuri şi persoane, cât şi inventatorii, producătorii şi dealerii auto.

Întrunirea specialiştilor de la Iaşi face parte din seria dezbaterilor esenţiale organizate pe parcursul anului 2013 de ARTRI şi revista „Mişcarea”.

Dezbaterile despre inovaţiile în transporturi devin din ce în ce mai frecvente în multe ţări europene care se confruntă cu criza economică. Ansamblul ştiinţă-cercetare-inovare reprezintă o cale sigură, cu costuri acceptabile, spre progres. Tot mai multe state încearcă să identifice surse de finanţare pentru susţinerea tehnologiilor avansate, care permit generarea de emisii reduse de carbon, produc autovehicule electrice, hibrid, carburanţi alternativi, aerodinamici etc.

 În condiţiile în care finanţarea însăşi a transporturilor rămâne o sarcină dificilă (dar necesară pe termen lung) ARTRI susţine cercetarea în transporturi prin colaborarea cu inventatori români de excepţie.

Corneliu Birtok-Băneasă, deţinătorul a 13 medalii internaţionale de aur pentru invenţia sa – filtrul de aer supraaspirant – va fi unul dintre invitaţii speciali ai evenimentului organizat la Iaşi. Comunicări de excepţie vor susţine prof. Boris Plăhteanu, Directorul Institutului Naţional de Inventică din Iaşi, prof. Paul Bârsănescu, Facultatea de Mecanică din cadrul Universităţii „Gheorghe Asachi” din Iaşi, Lizeta Volcinschi, Director la Ministerul Transporturilor, Petru Dram, director Eden Consulting & Engineering din Piatra Neamţ, Călin Sabău, Director general FATII din Bucureşti, Radu Blanovschi, manager Ferabit Trans şi alţii.

http://iasinews.ro/wp-content/upload

Lăsați un comentariu

*