Marti 23 Aprilie 2024, Actualizat acum 113 zile 12:00 am

 

Tomaşeschi: Pe vreme de grindină este necesară demisia ministrului Agriculturii

Cei de la Forţa Civică Iaş critică USL din cauza pagubelor produse de ploile căzute în ultima vreme. Dragomir Tomaşeschi, liderul Forţei Civice Iaşi a declarat azi că incompetenţa USL arată că vechiul proverb „pe vreme de secetă îi bună şi grindina” nu este întotdeauna adevărat. 

Mai degrabă, realităţii din ţară i s-ar potrivi îndemnul „pe vreme de grindină este necesară demisia ministrului Agriculturii” ”, a spus Dragomir Tomaşeschi.

El a criticat faptul că deşi s-au investit milioane de euro în protejarea culturilor faţă grindină, anul acesta sistemul nu a fost pus în funcţiune. Zeci de mii de hectare au fost compromise ”pentru că cineva de la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nu a catadicsit să semneze un contract cu un operator care să asigure necesarul de rachete antigrindină precum şi lansarea acestora”.

Tomaşeschi spune că în prezent, costurile anuale pe care specialiştii le estimează că sunt necesare pentru protejarea de grindină a unui hectar sunt de aproximativ 70 de lei. De altfel, dacă statul ar mai investi în crearea de noi puncte de lansare a rachetelor, costurile pentru protecţie ar scădea la numai 35 de lei pe hectar.

”Dacă profesionalismul nu este tocmai punctul forte al ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, Forţa Civică îşi manifestă speranţa că măcar bunul simţ este o însuşire a acestuia. Când grindina face ravagii în ţară pentru că cineva nu semnează un contract, demisia e un gest de minimă decenţă.  În cazul în care Guvernul nu are capacitatea de a asigura funcţionalitatea sistemului antigrindină, Forţa Civică recomandă crearea unui cadru legislativ care să permită preluarea acestei sarcini de către firmele de asigurări, chiar dacă şpăgile de la achiziţionarea rachetelor ar fi eliminate. Este mult mai rentabil să previi o calamitate în loc să plăteşti pagubele pe care aceasta le-ar produce”, a mai spus Dragomir Tomaşeschi, liderul Forţei Civice Iaşi.

http://iasinews.ro/wp-content/upload

Lăsați un comentariu

*