Joi 25 Aprilie 2024, Actualizat 12:00 am

 

Proiecte europene la Colegiul „Emil Racoviţă”

colegiul racovitaEducaţia modernă presupune implicarea elevilor în procesul cunoaşterii şi al descoperirii lumii din care fac parte. În acest deziderat se înscriu şi recentele participări la proiecte de anvergură internaţională a elevilor de la Colegiul Naţional “Emil Racoviţă” din Iaşi.
 
La începutul lunii aprilie, un grup de 27 de elevi şi doi profesori au participat la un schimb cultural cu elevi din Bergamo, Italia, pentru a cunoaşte sistemul de învăţământ italian. Găzduiţi în familii italiene, ei au avut ocazia să comunice, să descopere elemente de civilizaţie şi cultură italiană, să viziteze oraşe celebre precum Veneţia şi Milano şi să se implice în deverse activităţi educative organizate de şcoala gazdă.
 
 
În perioada 17-21 aprilie, un grup de şase elevi şi doi profesori au participat la reuniunea proiectului Comenius de parteneriat multilateral “Healthy Lifestyles, Inside Out, Outside In” în Ungaria, la Budapesta. Finanţat de Comisia Europeană, proiectul a reunit participanţi din Spania, Belgia, Danemarca, Estonia, România, Marea Britanie şi ţara gazdă, Ungaria.
 
Obiectivul proiectului se referă la promovarea diferitelor stiluri de viaţă europene, ce confirmă diversitatea culturală şi disponibilitatea de a înlătura stereotipiile de cunoaştere. Activităţile proiectului au avut în vedere comunicarea în limba engleză, deschiderea culturală, lucrul în echipă în sport şi îmbunătăţirea spiritului de iniţiativă.
 
“Cred că principala achiziţie a elevilor implicaţi este cunoaşterea reperelor culturale ale altor ţări europene, comunicarea informală cu elevi de vârstă apropiată, implicarea în activităţi de echipă şi adoptarea unui stil de viaţă sănătos, un aspect foarte important în lumea modernă”, a declarat Mihaela Gotcu, profesorul coordonator al proiectului din partea României.

http://iasinews.ro/wp-content/upload

Lăsați un comentariu

*